frumuseți

Într-o discuție cu Dia despre frumusețea noastră interioară și cea exterioară, eu mi-am exprimat părerea că există o anumită legătură între ele.

Spuneam că nu toți care sunt îmbrăcați și aranjați frumos la exterior sunt așa și în interiorul lor, dar cred că toți care sunt frumoși în interior au grijă să fie frumoși și în exterior.

Dar oare ce însemnă să fim frumoși în interior, dar să ne ascundem această frumusețe. O avem și o ținem, ca pe o comoară, numai pentru noi, sau trebuie să o arătăm, să o dovedim celor din jurul nostru, persoanelor iubite mai ales, și mai ales iubiților noștri?  Eu abia apuc să vină acela care să-mi spună: ”Ce frumoasă ești în interior, Adriana!” și spunându-mi asta, să simt că mă iubește mai mult. Deci nu cred că trebuie să îmi ascund frumusețea interioară, atâta câtă o am. Ar fi ca și cum mi-ar fi rușine de mine.

 La fel cred că e și cu frumusețea noastră exterioară. Cineva, un băiat, mi-a spus că nu înțelege de ce noi, fetele, ne ascundem cu atâta ostentație, ce avem noi mai frumos. Din discuție am înțeles că nu era obraznic, așa cum începusem să-l bănuiesc, adică nu se referea la a ne expune ostentativ, se referea la faptul că multe nu știm să ne valorificăm frumusețea exterioară mai ales făcându-ne-o și mai frumoasă decât ascunzându-ne-o. Cred că avea dreptate.

 De aceea am vrut să port un dialog pe blogul meu despre acest subiect. E frumos, și cred că ne interesează pe multe dintre noi.