vineri, 27 mai 2011

Inelul

   Îi spunem simplu ”inel”, și cele mai frumoase inele, cred eu, sunt cele simple, cât mai simple. Și totuși câtă semnificație are dăruirea unui inel, purtarea unui inel.





Inelul de logodnă. Nu cred că sunt inele de logodnă urâte, pentru că ele sunt încărcate de o așa mare semnificație sufletească încât devin frumoase nu numai pentru cei care le dăruiesc sau le poartă, dar pentru toți care le pot admira. Poate fi din orice material inelul de logodnă, el tot din aur și diamante este pentru cei care se iubesc.





   





Știu că semnificația inelului este că unește două persoane,
pe cea care îl dăruiește și pe cea care îl primește și îl poartă, într-o legătură, o singură legătură de neseparat. De aceea eu nu mi-am cumpărat inel, și nici nu o să-mi cumpăr, eu cred că inelul trebuie dăruit cu mare sinceritate și bucurie, și purtat apoi o viață cu mare sinceritate și bucurie. Eu cred că inelele leagă mai ales sentimentele de iubire ale celor două persoane. Deci cred că ați înțeles că eu aștept cu mare nerăbdare, bucurie și dragoste pe aclea care îmi va dărui un inel. Vă asigur că va fi cel mai frumos inel din lume. Și cel mai scump, de fapt, de neprețuit.

joi, 19 mai 2011

cercei

  După  cum vedeţi, nu port cercei. Dar oare bine fac? Eu cred că cerceii sunt un fel de "percing mobil", şi că sunt, ar trebui să fie exclusiv feminini.







Dar pentru că fete ca mine nu îi purtăm, s-au apucat să îi poarte băieţii. Eu îi văd dezgustători pe băieţii care poartă cercei, văd în toţi aproape, nişte homosexuali care vor să se afişeze.






   Dar oare, dacă e urât ca băieţii să poarte cercei, nu la fel aş putea spune despre fetele care nu îi poartă, aşa ca mine? Oare nu e un fel de a ne apăra feminitatea purtând cercei?







Vă aştept cu păreri!  Convingeţi-mă voi să port cercei!

marți, 17 mai 2011

de la inimă la inimă

                         Zilele trecute m-am întâlnit cu un băiat la care ţin foarte mult. I-am citi pe chip o mare tristeţe, deşi el făcea totul ca să şi-o mascheze, spunându-mi zâmbind că totul e bine pt. el. Eu însă vedeam că nu are dreptate, îmi dădeam seama că vrea să ascundă ceva.




Tot vorbind despre alte lucruri, la un moment dat m-am întrebat dacă eu am dreptul să insist să îi cer să îmi spună de ce e aşa de trist. Atunci am simţit un imbold, simţeam că îmi vine din inimă, simţeam cum inima mea îmi spunea: "Adriana, dacă poţi alina o tristeţe, nu are niciun rost să te întrebi dacă ai dreptul să o faci. Desigur că ai dreptul, poate chiar obligaţia."




M-am simţit încurajată de această voce interioară, nu mi-a mai fost teamă să insist, şi aşa am reuşit să îl fac să îmi spună despre ce este vorba. După aceea am vorbit mult despre tot felul de supărări care pot să ne umbrească viaţa, şi care sunt inevitabile. Îndrăznesc să cred că discuţia noastră a reuşit să mai diminueze supărarea prietenului meu. Şi parcă am simţit că la despărţire ar vrea să îmi zâmbească, deşi cu buzele nu o făcea.
După ce am rămas singură m-am gândit cât de uşor ne-ar fi să ne ajutăm mereu unii pe alţii, ca de la inimă la inimă, şi ce bine ar fi dacă am face-o mereu. Din păcate, acordăm prea mică atenţie acestui adevăr. Acum abia apuc să-l reîntâlnesc pe băiatul acela, şi să discutăm aşa, ca de la inimă la inimă.

sâmbătă, 14 mai 2011

balerini

         Unul dintre motivele pentru care eu aştept cu mare nerăbdare căldura este acela că îmi place să umblu în balerini. Sunt o împătimită a balerinilor.







Sunt comozi , sunt frumoşi, îmi place orice model, încă nu am întâlnit model de balerini care să nu îmi placă. Pot fi purtaţi şi la ocazii, pot fi purtaţi şi ca încălţăminte sportivă, şi cam în orice situaţii.





Sunt şi feminini balerinii, de fapt chiar numele lor, cu trimitere la balet, care este o formă de artă pe care eu o găsesc foarte feminină, pot fi o dovadă, dar numele e mai puţin important, importanţi sunt balerinii, care, prin frumuseţea lor, ne pot trimite cu gândul la artă. Eu cred că sunt şi tinereşti, şi că ne stă bine în balerini. Eu mă simt mai frumoasă când îi port, mă simt aproape ca o balerină pe scenă, simt că plutesc. De-aia îmi plac mie belerinii.

luni, 9 mai 2011

maieuri

Pentru ca vine vara, sa vorbim despre maieuri. Cred ca tuturor fetelor le place sa poarte maieuri: sunt legere, sunt frumoase, sunt comode.







Desi unora li s-ar putea parea ca maieurile sunt dessu-uri, ele numai par a fi asa, mai ales unele modele. Dar privirile curioase ale unora, sau "acuzatoare"  ale altora, nu cred ca ar trebui sa ne impiedice sa mergem pe strada in maieu. Important e ca noi sa ne simtim bine.












Unele maiuri sunt elegante, par mai degraba rochite, dar sunt maieuri, si sunt frumoase. Priviti acest model, nu-i asa ca e superb?









Vorbind despre maieuri, trebuie, noi fetele, sa vorbim neaparat despre sutiene. Eu nu prea port sutiene, dar oare asta ma poate impiedica sa imbrac maieuri pe considerentul ca "se vede prea mult", deci pot parea prea obraznica?
Eu cred ca nu, eu cred ca tineretea mea imi da dreptul sa fiu uneori "obraznica"  dar eu cred ca sunt obraznia numai pentru aceia care gandesc asa, pentru cei sau cele carora le plac maieurile, chiar si fara sutien pe dedesupt, a ne imbraca in maieuri e un lucru de admirat. Mai ales de acum, cand vine vara. Imi spunea cineva ca tineretea mea da frumusete hainelor pe care le imbrac, si nu hainele dau frumusete tineretii. Cred ca avea dreptate. Deci, fetelor, haideti sa dam frumusete maieurilor purtandu-le.

vineri, 6 mai 2011

bunătate


Nu aș vrea să vi se pară că schimb brusc subiectul. De fapt vreau să continui ce am început în postarea dinainte. Vreau să vorbesc despre frumusețea din noi.

Iar bunătatea noastră cred că e o expresie a acestei frumuseți. După bunătate urmează iubirea, sau poate bunătatea e parte a iubirii. Cred că nu există bunătate fără iubire, dar nici iubire fără bunătate, deci amândouă sunt parte dintr-un întreg. Zilele acestea m-am gândit mult la cât de bună sunt eu la suflet, m-am gândit dacă îmi demonstrez celor din jurul meu întreaga bunătate, atâta câtă e ea. Și gândindu-mă la asta, nu știu cum, mi-am adus aminte că fiecare avem un înger păzitor, iar dacă e păzitor însemnă că e bun, și dacă e bun însemnă că de el trebuie să ascultăm pentru a fi și noi buni.

Atunci m-am simțit parcă pentru prima dată ocrotită de îngerul meu, am simțit o mare liniștire și am simțit un imbold de a dovedi lumii ce înger păzitor frumos și bun am. Întâmplarea, sau poate nu întâmplarea, încă nu îmi dau seama, a făcut ca cineva să aibă nevoie de bunătatea mea, cineva la care țin mult, poate cel mai mult.

Ne-am întâlnit întâmplător, i-am citit parcă tristețea pe chip, asta mi-a dat curaj, și pentru prima oară, am îndrăznit să îl întreb de ce e trist. Nu mi-a răspuns la întrebare, dar m-a invitat la un suc, era spre seară, și a fost minunat. Nu am mai discutat despre supărarea lui, am discutat tot-felul, dar la despărțire mi-a spus că s-a simțit bine cu mine. Intrată în casă, m-am întrebat cum de s-a nimerit ca exact în ziua aceea, când eu îmi dădusem seama despre faptul că îngerul meu de deasupra mea mă ocrotește și mă îndemnă să fiu bună cu ceilalți, să se întâmple ca eu să am ocazia să îl ascult.



M-am simțit fericită în seara aia, și de atunci sunt tot așa, fericită. Eu cred că aceasta este bunătatea din noi, frumusețea din noi. A doua zi am simțit îndemnul de a fi mai atentă la cum mă îmbrac, simțeam că parcă îmbrăcându-mă frumos le spun tuturor ce frumos e că avem un înger ocrotitor, și că putem fi buni, la fel ca el. Aș vrea să simțiți și voi acest fapt adevărat, și să fiți fericiți, așa ca mine. Și n-aș vrea ca cineva să îmi spună că nu am dreptate, știu că am dreptate.

duminică, 1 mai 2011

frumuseți




Într-o discuție cu Dia despre frumusețea noastră interioară și cea exterioară, eu mi-am exprimat părerea că există o anumită legătură între ele.
Spuneam că nu toți care sunt îmbrăcați și aranjați frumos la exterior sunt așa și în interiorul lor, dar cred că toți care sunt frumoși în interior au grijă să fie frumoși și în exterior.














Dar oare ce însemnă să fim frumoși în interior, dar să ne ascundem această frumusețe. O avem și o ținem, ca pe o comoară, numai pentru noi, sau trebuie să o arătăm, să o dovedim celor din jurul nostru, persoanelor iubite mai ales, și mai ales iubiților noștri?  Eu abia apuc să vină acela care să-mi spună: ”Ce frumoasă ești în interior, Adriana!” și spunându-mi asta, să simt că mă iubește mai mult. Deci nu cred că trebuie să îmi ascund frumusețea interioară, atâta câtă o am. Ar fi ca și cum mi-ar fi rușine de mine.









 La fel cred că e și cu frumusețea noastră exterioară. Cineva, un băiat, mi-a spus că nu înțelege de ce noi, fetele, ne ascundem cu atâta ostentație, ce avem noi mai frumos. Din discuție am înțeles că nu era obraznic, așa cum începusem să-l bănuiesc, adică nu se referea la a ne expune ostentativ, se referea la faptul că multe nu știm să ne valorificăm frumusețea exterioară mai ales făcându-ne-o și mai frumoasă decât ascunzându-ne-o. Cred că avea dreptate.

 De aceea am vrut să port un dialog pe blogul meu despre acest subiect. E frumos, și cred că ne interesează pe multe dintre noi.